Partir c’est mourir un peut..

imi marisem pasul pt a nu intarzia..desi niciodata nu reusesc sa ating punctualitatea..acelasi aer inhalat in graba, acelasi gafait, aceeasi grija de a nu ramane in urma timpului, aceeasi nepasare si neatentzie fatza de tot ce se intampla in jurul meu..dar v am zarit pe voi, doi straini..mi atzi sarit in ochi si da, e adevarat atunci cand se spune ca viatza itzi poate fi schimbata in doar cateva momente de oameni pe care nici nu i cunosti..nu mi atzi schimbat viatza, dar cu sigurantza atzi dat alt gust acelei zile..cel putzin mi atzi strecurat o in memorie..aproape ca ma oprisem..am fost oarecum martora la inca o despartzire..eu si restul populatziei din zona aia:)(era totusi o zona retrasa)..la despartzirea voastra..lacrimi mari se rostogoleau pe obraji ..in special ai ei..regrete uriase napustite asupra voastra si dorintza neputincioasa a unui nou inceput..asta e tot ce am reusit sa intzeleg..n am deslusit de unde provenea despartzirea aia, care dintre voi o cauzase..mi atzi ramas intiparitzi intr un coltz de memorie..si ma intreb chiar si acum daca a mai urmat o impacare..azi am trecut din nou prin zona aia..tocmai ce aparuse un nene cu masina de tuns iarba..caruia ii multzumesc acum..se raspandise peste tot miros de iarba proaspata..si cu sigurantza plamanii mei au fost in extaz pt cateva minute:)..mi a aruncat in suflet insa o stare ciudata..mi am adus aminte si de voi, cei 2 straini..dar mai ales la ceea ce inseamna fenomenul "despartzire"..nici nu mi a fost prea greu avand in vedere aceleasi discutzii si de la scoala..

cat ne afecteaza si cat putem rezista intr o astfel de situatzie?cu sigurantza fiecare are o altfel de receptivitate a despartzirilor..insa, oricat de intensa ar fi durerea pe care o simte fiecare in urma unei despartiri, nu este cu nimic mai speciala decat a altcuiva...si nu ma refer aici doar la o despartzire banala dintre doi adolescentzi..de altfel fiecare despartzire are un alt grad de importantza..de exemplu, imi este foarte greu sa accept o despartzire, dar sa o si imbratzisez..despartzirea de un obiect cu o valoare sentimentala ridicata, de colegi, fie chiar si de profesori, de o persoana care ocupa o treapta importanta catre sufletul tau(vorbim aici de o separare temporara)..iar in ceea ce priveste despartzirea vazuta ca initzierea unor drumuri paralele, mi se pare imposibil de, depasit vreodata(poate "depasit" nu e tocmai cuvantul potrivit..in sensul ca, in pofida perisabilitatzii timpului, amintirea acelei fiintze o sa tzi persiste, intrand in categoria amintirilor tale) ..fireste, in functzie de intensitatea sentimentelor fatza de persoana respectiva..

ma gandeam la amalgamul de despartziri(si reintalniri bineintzeles), care au loc in permanentza in gari si aeroporturi..ca si cum totalitatea sentimentelor se aduna in ultimele clipe petrecute cu persoana draga tzie..iar imbratzisarile, presate parca de nerabdarea mariei sale timpul, sunt cu atat mai intense si dulci..ai vrea sa intorci clepsidra..dar oare potzi?daca am fi constientzi de la un bun inceput de ireversibilitatea timpului, poate despartzirile nu ne ar afecta atat..sau poate problema nu este totusi constientizarea..ci faptul ca nu facem nimic in privintza asta..

"Partir c’est mourir un peut,

C’est mourir à ce que l’on aime :

On laisse un peut de soi-même

En toute heure et dans tout lieu.

C’est toujours le deuil d’un voeu,

Le dernier vers d’un poème ;

Partir, c’est mourir à ce que l’on aime.

Et l’on part et c’est un jeu

Et jusqu’à l’adieu suprème

C’est son âme que l’on sème,

Que l’on sème en chaque adieu :

Partir, c’est mourir un peu."

"grant my last request..and just let me hold you.don't shrug your shoulders, lay down beside me..sure i can accept that we're going nowhere, but one last time let's go there, lay down beside me.."

It`s a long, long way to heaven..but i gotta get there..(can you send me an angel?)